vineri, 4 decembrie 2009

Semn în oglindă

Unde-ai dispărut, iubito?
Ce s-a întâmplat cu noi?
Unde s-a ascuns lumina
de nu ştii drumu-napoi?
Vine val şi trece valul,
întunericul e greu,
Hai şi uită-te spre ceruri,
uită-te spre Dumnezeu.

Vremea de închinăciune
dintr-odată-i pe sfârşit,
Lacrima-necată-n sânge
ne arată ce-am greşit,
Dă-mi o mână şi-ţi dau mâna
şi în braţe te cuprind,
De nimic nu-mi mai e frică,
focul vieţii-l reaprind...

Cad redute-ntunecate,
cad stăpânii rând pe rând,
Cad mai toate ce aruncă
false umbre peste gând,
Apa rece mai îmbată
dar beţia nu-i un ţel,
Pe nisipuri mişcătoare
nu rezistă un castel...

Timpuri ce au fost odată
îşi arată semnul clar,
Un cuţit e-nfipt în rană
ca un semn în calendar,
În oglindă nu se vede
nici ce-a fost nici ce va fi,
Hai, trezeşte-te, iubito,
fruntea sus, nu te sfii...

M-au lovit stihii păgâne,
te-a robit falsul consens,
Ai uitat ce-ai vrut a-mi spune,
ne-a-nghiţit un gol imens,
Mâna mea o-ntind spre tine,
mâna ta o prind din nou,
De prin munţi se-aude iarăşi
şoapta noastră în ecou...

Visul nopţilor de iarnă
e un fapt în miez de zi,
Am trecut şi peste moarte,
adevărul îl pot şti,
Hoţii dau mereu târcoale,
fură tot ce-i de furat,
Dar de-acum vin alte vremuri,
furtu-i aspru condamnat...

Unde-ai dispărut, iubito?
Unde oare ne-au ascuns?
Întrebarea e completă,
nici nu-i trebuie răspuns,
Vine valul, trece valul,
a trecut ce a fost greu,
Hai şi uită-te spre ceruri,
uită-te spre Dumnezeu.

Niciun comentariu: