Semn în oglindă

Unde-ai dispărut, iubito?

Ce s-a întâmplat cu noi?

Unde s-a ascuns lumina

de nu ştii drumu-napoi?

Vine val şi trece valul,

întunericul e greu,

Hai şi uită-te spre ceruri,

uită-te spre Dumnezeu.

Vremea de închinăciune

dintr-odată-i pe sfârşit,

Lacrima-necată-n sânge

ne arată ce-am greşit,

Dă-mi o mână şi-ţi dau mâna

şi în braţe te cuprind,

De nimic nu-mi mai e frică,

focul vieţii-l reaprind...

Cad redute-ntunecate,

cad stăpânii rând pe rând,

Cad mai toate ce aruncă

false umbre peste gând,

Apa rece mai îmbată

dar beţia nu-i un ţel,

Pe nisipuri mişcătoare

nu rezistă un castel...

Timpuri ce au fost odată

îşi arată semnul clar,

Un cuţit e-nfipt în rană

ca un semn în calendar,

În oglindă nu se vede

nici ce-a fost nici ce va fi,

Hai, trezeşte-te, iubito,

fruntea sus, nu te sfii...

M-au lovit stihii păgâne,

te-a robit falsul consens,

Ai uitat ce-ai vrut a-mi spune,

ne-a-nghiţit un gol imens,

Mâna mea o-ntind spre tine,

mâna ta o prind din nou,

De prin munţi se-aude iarăşi

şoapta noastră în ecou...

Visul nopţilor de iarnă

e un fapt în miez de zi,

Am trecut şi peste moarte,

adevărul îl pot şti,

Hoţii dau mereu târcoale,

fură tot ce-i de furat,

Dar de-acum vin alte vremuri,

furtu-i aspru condamnat...

Unde-ai dispărut, iubito?

Unde oare ne-au ascuns?

Întrebarea e completă,

nici nu-i trebuie răspuns,

Vine valul, trece valul,

a trecut ce a fost greu,

Hai şi uită-te spre ceruri,

uită-te spre Dumnezeu.