marți, 22 decembrie 2009

Înnobilirea prin iertare

Să mă ierţi că am crezut o clipă
Că am dreptul ochii să-i ridic,
Sunt un om, fac uneori risipă,
Însă uit că nu mai am nimic.

Să mă ierţi că am avut puterea
Să arăt ce-n ceruri îţi e scris,
Am vrut doar să-ţi fur cumva durerea
Viaţa s-o trăieşti în paradis.

Să mă ierţi că-n scurtă-mi amnezie
Am uitat pe mine să m-ascund,
Şi-am crezut că dat îmi e şi mie
Întrebării tale să răspund.

Să mă ierţi, iertarea ta o cer,
Eu renunţ... şi nu mai pot să sper.

Renunţând, putem fi veşnic noi,
Tu, iertând, ne ierţi pe amândoi...

Niciun comentariu: