Cereri peste suferinţa

Ionelei, pentru acum şi mai târziu

Suferinţa mea n-o iei în seamă
Până când vei suferi şi tu,
Şi de umbra ta îţi va fi teamă,
Şi-ntr-o zi vei spune vieţii: nu!

Vorbe vechi sunt transformate-n fapte,
Adevărul l-ai uitat de tot,
Astăzi e rostit mereu în şoapte,
Şi-mi e greu şi simt că nu mai pot.

Mi se cere tot mai mult tăcerea,
Ca să fii robită şi mai mult,
Să nu vezi că răspândeşti durerea,
Şi-un îndemn demonic şi incult.

Pas cu pas se-ntunecă privirea,
Între timp eu urc şi tu cobori,
Ura nu-i totuna cu iubirea,
Nu e drept pe nimeni să omori.

Va fi timpul plăţii inversate,
Din câştig în pierderi ai să dai,
Regreta-vei noima de păcate,
Viaţa e un iad... Nu e un rai.

Suferinţa mea vei înţelege
Şi-ai să plângi şi n-ai să te opreşti,
Judecând pe-a lacrimilor lege,
Vei trăi să poţi să te căieşti.