Erata ca urmare

Realitatea vine ca urmare
Din întrebări şi rost de împlinit,
Erata corectează o eroare
Să nu existe un sfârşit minţit.

Vom învăţa o adunare sacră
Ce nu se poate în sistem binar,
Chiar dacă unii nu admit, de parcă,
Ar trebui să trecem în zadar.

Peiorativi şi rostuiţi, în toate
Chiar facem un consens esenţial,
Redând speranţa lumii că se poate
Să creadă că realu-i ideal.

De azi se-ncepe ultima turnantă
Ca prag al unui zbor spre infinit,
Epuizând prin forma-i elegantă
Trăiri şi sens de lamă de cuţit.

Erata-i scrisă... dă acum de ştire
Că va urma o viaţă de-mplinire!

Poveste de pe drumuri

Rătăcind pe drumul vieţii,

totu-mi pare-a fi pustiu,

Cartea vieţii-i redeschisă,

partea-a doua-ncep s-o scriu,

Unii văd doar pagini albe,

alţii se împotrivesc,

Dar e scris, nu se mai şterge,

orişicâte se vorbesc.

Mai apare câte-o umbră,

încercând să-mi intre-n gând,

Alteori, câte-o nălucă,

cu un glas suav şi blând,

N-am s-alerg de unul singur

şi s-ajung pe locul doi,

Hai cu mine, ştiu eu drumul,

drumul este pentru noi.

Te ştiam parcă de-o viaţă,

ştiu că zorii se ivesc,

De acum pe totdeauna

ochii tăi am să-i privesc.

Merg şi merg pe drum de seară,

nu ştiu unde am s-ajung,

Toate drumurile-s scurte,

numai drumul vieţii-i lung,

Peste lume cade ploaia,

stelele în nori se-ascund,

Mulţi de multe mă întreabă,

astăzi ştiu să le răspund.

Ricoşează câte-o piatră

aruncată pe nedrept,

Adevăru-l ştiu, mă doare,

dar oricum ar fi-l accept,

Te mai văd pe la fereastră,

o privire îţi răpesc,

Comparând poţi înţelege

ce-i real şi ce-i firesc.

Mi-i de-ajuns să fiu cu tine,

tu mă faci să nemuresc,

Tu îmi reclădeşti speranţa,

visul eu îţi împlinesc.

Neînţelese înţelegeri

Încerc să înţeleg ce se întâmplă
Când vine seara chiar în zori de zi,
Când mi se-arată degetul la tâmplă
Şi nu-s crezut că spun doar ce va fi.

Din întuneric vreau să fac lumină
Când soarele se vrea a fi-n apus,
Când mi se spune că sunt eu de vină
Şi nu pot spune nici ce am de spus.

În miez de noapte caut după stele
Când simt că unii nu mai cred în vis,
Când mă vor unii pus între zăbrele
Şi nu sunt înţeles ce spun în scris.

Prefac în zori de zi a nopţii clipă
Când nu-nţeleg de ce sunt pus la zid,
Când toţi vor judecata mea în pripă
Şi nu-i admis că nu mă sinucid.

Şi-ncerc să înţeleg ce se întâmplă...
Când soarele se vrea a fi-n apus,
Când mi se-arată degetul la tâmplă
Şi nu pot spune tot ce am de spus.

Din întuneric vreau să fac lumină
Când vine seara chiar în zori de zi,
Când mi se spune că sunt eu de vină
Şi nu-s crezut că spun doar ce va fi.

În miez de noapte caut după stele
Când nu-nţeleg de ce sunt pus la zid,
Când mă vor unii pus între zăbrele
Şi nu-i admis că nu mă sinucid.

Prefac în zori de zi a nopţii clipă
Când simt că unii nu mai cred în vis,
Când toţi vor judecata mea în pripă
Şi nu sunt înţeles ce spun în scris.

Colind la uşa ta

Eu vin acum să-ţi cânt la uşa ta,
Colindul ce doar ţie pot să-l cânt,
Şi să-ţi urez de toate-ntr-un cuvânt,
Lăsându-te în suflet a-mi căta.

Schimbări de ani şi trecea pe punte,
Se înţeleg că praguri de destin,
Îţi cânt la uşa ta şi mă înclin,
Pierzând detalii printre amănunte.

Îţi cânt colindul şi îţi dau de ştire,
Şi-ţi dau poruncă să trăieşti un vis,
Că cerul poarta, mare, ţi-a deschis,
Şi vei trăi de-a pururi în iubire.

Doar o-ncercare ai, şi te mai ţine,
Să crezi că e frumos şi-adevărat,
Şi-am terminat colindul de cântat,
Te simt privind spre vis şi către mine.

Colindul meu ţi-l voi cânta mereu,
Câţi ani, ni-s daţi, să fim, de Dumnezeu.

Cu tine, fără tine

Cu tine-ncep să definesc puterea,
Prin tine-ncep să redevin ce-am fost,
Fără de tine îmi admir căderea
Fără să pot să cred că am vreun rost.

Cu tine simt că iar e primavară,
Prin tine văd în juru-mi în culori,
Fără de tine sunt un pierde-vară
Ce-şi bea amarul, noaptea, până-n zori.

Cu tine înfloreşte floarea vieţii,
Prin tine pot fi chiar nemuritor,
Fără de tine doar privesc pereţii
Ce-mi spun că sunt şi eu deja decor.

Cu tine am un gând de înălţare,
Prin tine urc mereu spre infinit,
Fără de tine stau la drumul mare
Fără să ştiu de ce sunt surghiunit.

Cu tine fac un pact cu bogăţia,
Prin tine înţeleg ce-mi este dat,
Fără de tine ştiu că nebunia
Mă face să pierd tot ce-am câştigat.

Cu tine merg pe drum tot înainte,
Prin tine-ajung mereu şi nu mă-ntorc,
Fără de tine nu mai am cuvinte
Oricât încerc chiar mintea să mi-o storc.

Cu tine nu mă sperie minciuna,
Prin tine toate sunt un fapt real,
Fără de tine mint întotdeauna
Minţindu-mă că totu-i ideal.

Cu tine şi prin tine, pentru tine,
Sunt eu, mereu, şi sunt învingător,
Cu tine toata lumea-mi aparţine,
Fără de tine nu mai pot să zbor!

Semnul zorilor de mâine

Vin spre tine, vii spre mine,

mă priveşti şi te privesc,

Irealul prinde viaţă

şi firesc şi nefiresc,

Timpul dă o altă formă

definirii prin total,

Mâine-n zori se-arată semnul...

Spuse-s toate la plural.

Amăgiri şi vechi iluzii

viitor încă se vor,

Ne mai suntem încă teama

de-un aproape viitor,

Zborul păsărilor nopţii

se resimte-n amintiri,

Mâine-n zori se-arată semnul...

Semnul marii dezrobiri.

Fostul, involut, spectacol

drumul ni-l arată frânt,

Ne vorbim atât de multe,

dar ni-i frică de-un cuvânt,

Ochi de pradă ne vânează,

ne vor pasul stând pe loc,

Mâine-n zori se-arată semnul...

Semnul zilei cu noroc.

Vii spre mine, vin spre tine,

te privesc şi mă priveşti,

Zorii zilei se arată,

zorii zilei îi zăreşti,

Forma ca întâietate

redevine un nonsens,

Mâine-n zori se-arată semnul...

Semn de drum cu unic sens!

Arhivarea prin cuvânt

Nu te speria, iubito,

şi te rog nu te-ntrista,

Nu insist, nu plâng, nu tremur,

vieţii înţeles voi da,

Caut câteodată sensul

viselor de peste noapte,

Uneori le pun în versuri,

alteori le urlu-n şoapte...

Ştii mai mult decât ştiu alţii,

ştii şi chiar ce nu se spune,

Ştii că am făcut în viaţă

fapte rele, fapte bune,

Ştii că am băut pelinul,

şi-am golit mii de pahare,

Ştii că nu mai simt durerea,

chiar când ştiu de ce mă doare.

M-am zbătut cu neştiinţa,

n-am ştiut a mă preda,

Unii mi-au săpat şi groapa

şi-au căzut tot ei în ea,

Astăzi ştiu ce dat îmi este,

uneori îmi este ciudă,

Ştiu că unii, în icoane,

se ascund în chip de Iudă.

Puse-s la sertar însemne,

umbra vor să-mi fie ştearsă,

Îşi fac griji văzându-mi crucea

ce nu poate sta întoarsă,

Eu mă adâncesc în gânduri,

rostuindu-le-n cuvinte,

Prin cuvânt ştiu adevărul,

doar cuvântul nu mă minte.

Astăzi ştii tot adevărul,

ştii ce-a fost, ce va urma,

Ştii de ce o întâmplare

te-a adus în calea mea,

Întrebarea dă raspunsul

şi răspunsul e-o-ntrebare,

Va urma realitatea

cu reala sa urmare.

Astăzi îmi asculţi doar gândul,

mîine ai să dai de ştire,

Că trecutu-i fără sensuri

arhivat în amintire.

Scrisoare de Zi mare

Eu îţi scriu... cuvântu-i lege...

drumu-i drum, trebuie mers,

Cerurile-şi spun cuvântul...

Nu exista sens invers!

Trece timpul, vine vremea,

gândurile prind contur,

Iar e ger şi e zapadă,

viaţa mai că o înjur,

Îmi ridic spre ceruri ochii,

văd acelaşi orizont,

Şi-n tăceri o mare luptă,

şi-s doar eu căzut pe front.

Ştiu ce-aveam în gând odată,

ştiu că vămile-am plătit,

Simt acum că trec o poartă

şi războiu-i pe sfârşit,

Am luptat şi lupt cu viaţa,

lupt mereu cu pieptul gol,

Chiar de-mi stau munţii-mpotrivă,

nu-mi pun viaţa-n staniol.

Trece timpul, alte vremuri

ies din praful adunat,

Cei ce mi-au furat norocul

îngerii nu mi-au furat,

Unii pleacă spre dezastru,

alţii pleacă în mormânt,

Eu plângând, ridic privirea,

fac al doilea legământ.

Am jurat, mai jur odată,

am acelaşi ideal,

Voi urca până în Ceruri,

şi-ai să vezi, va fi banal,

Scris e undeva în stele

ce va fi şi cum va fi...

Şi-i aşa de-aproape vremea...

doar o zi şi înc-o zi...

Eu îţi scriu... cuvântu-i lege...

drumu-i drum, trebuie mers,

Cerurile-şi spun cuvântul...

Nu exista sens invers!

Gânduri morgane

Nu te opri din gândul tău firesc,
Două-ntâmplări nu sunt nicicând la fel,
N-avem trăiri nicicând după model,
Modelele mai mult ne amăgesc.

Iluzii mari apar când drumu-i drept,
Departele-arătându-se ciudat,
Lăsând în mod voit, neîntamplat,
Al vieţii pas normal, real, accept.

Fântâni cu aur şi blazoane mari,
S-au dovedit ori falsuri ori minciuni,
Iar modestia a făcut minuni,
Înfuriind pe hoţi şi pe avari.

Din noapte poţi să faci o falsă zi,
Dar ziua noapte n-ai să poţi s-o faci...
Când adevăru-l ştii, de ce să taci,
De ce “a fost” mai vrei să fie-“a fi”?

Şi merg pe drum, şi simt că-n tine-i foc,
Îl ţii aprins, ai vrea ca eu să-l sting,
Ai vrea să pierd, ai vrea să şi înving,
Şi mă goneşti ţinându-mă pe loc.

Nu te opri şi zii ce ai de zis,
Şi hai la drum... E sigur şi deschis.

Înnobilirea prin iertare

Să mă ierţi că am crezut o clipă
Că am dreptul ochii să-i ridic,
Sunt un om, fac uneori risipă,
Însă uit că nu mai am nimic.

Să mă ierţi că am avut puterea
Să arăt ce-n ceruri îţi e scris,
Am vrut doar să-ţi fur cumva durerea
Viaţa s-o trăieşti în paradis.

Să mă ierţi că-n scurtă-mi amnezie
Am uitat pe mine să m-ascund,
Şi-am crezut că dat îmi e şi mie
Întrebării tale să răspund.

Să mă ierţi, iertarea ta o cer,
Eu renunţ... şi nu mai pot să sper.

Renunţând, putem fi veşnic noi,
Tu, iertând, ne ierţi pe amândoi...

Prin poarta cerului

Coboară cerul până-n palma mea
Şi îmi deschide-o poartă şi te văd...
Mi-e dat să ştiu ce-a fost... ce va urma,
Azi drumul, pas cu pas, pot sa-l prevăd.

În noaptea-aceasta încă o pecete
Se sparge brusc şi fără de motiv,
Dansează o lumina pe perete...
E semn ca drumul e definitiv.

O stea mă duce-ntr-una către tine,
În urmă-mi simt un hău întredeschis,
Trei heruvimi îmi spun că va fi bine,
Că viaţa ne va fi un paradis.

Afară-i ger... Dar simt că-i primavară,
Mă încalzeşte semnul ce-l primesc,
A fost ce-a fost... Mi-e lacrima amară...
Atât de multe-aş vrea să povestesc!

Dar cerul îmi e azi aşa aproape,
Privesc în jos şi nu mai văd nimic,
Un diamant îmi eşti şi-mi eşti aproape...
Şi ochii către tine mi-i ridic.

Şi stiu că-i scris şi-n scrisuri vom rămâne,
Deasupra uneltirilor păgâne.

Poveste în Ajun

Vine Crăciunul... Oamenii vorbesc
Că trece anul şi va fi mai bine...
Uitasem însă... Însă-mi amintesc,
Şi stau de vorbă iar, doar eu mine...

Era mai ieri... aveam şi eu Crăciun,
Ne adunam, pe seară, toţi acasă,
Şi ne uram să fie un an bun
Şi să ne fie viaţa mai frumoasă...

Trecut-au anii, totul e-n trecut,
Mă uit din când în depărtare,
Şi parcă cerul e contrafăcut
Şi soarele-ntre spini parcă răsare...

Aflam urări... Acum e greu s-ascult
Cum alţii văd trecutu-mi prin poveste,
Şi cum îşi spun că e deja prea mult,
Şi nimeni nu mai poate să conteste.

Mă uit spre uşă şi mă-ntreb şi eu,
Ce-ar fi dacă ar fi ca altadată...
Mă-ntreb pe mine şi pe Dumnezeu
Mai pot trăi ca oamenii vreodată?

E mult prea frig... Dar am, aşa, un gând
Să o mai las din când în când deschisă,
Că poate câte-un om, pe drum trecând,
Se va-ntreba de ce nu stă închisă.

Nu vine nimeni... Ziua de Crăciun
O voi trăi din nou uitat de lume,
Voi încerca cenuşa-mi să-mi adun
Şi urna-i s-o botez cu al meu nume!

Nuntă în zăpezi

Iubita mea, priveşte pe fereastră,
E totul alb, un alb etern şi pur,
Visam de mult că şi la nunta noastră
Avea-vom doar zăpadă împrejur.

Paradoxal, cum mulţi nu vor sa creadă,
Vom arăta că cerul e senin,
În ochii tăi deja pot toţi să vadă,
Un semn de cruce şi-un pahar de vin.

Te mai ascunzi prin gânduri câteodată
Şi poate chiar mai cauţi un răspuns,
Că nu mai poţi întoarce, dintr-odată,
Ceea ce ştii că nu e de ascuns.

Iubita mea, priveşte pe fereastră,
E totul alb, etern, sublim şi pur,
În cer deja spun toţi de nunta noastră,
Şi toţi o văd ca fiind de bun augur.

Dinspre departe vin înspre aproape
Şi cei mai răi dar mai ales cei buni,
Trecând de munţi pun poduri peste ape,
Şi-n drumul lor ne împletesc cununi.

Priveşte răsăritul, dimineaţa,
Ai să-nţelegi destinul ce ni-i dat,
Chiar dacă uneori te-ascunde ceaţa,
Ce va urma, în Cer s-a şi-ntâmplat.

Şi n-ai motiv să îţi mai fie frică...
Eu plec din lumea mea că e prea mică...

Chemare spre poruncă

Haide, vino şi dă-mi mâna,

chiar dacă sunt trist,

Mă simt vinovat de toate,

nu pot să insist,

Cu un gând al tău poţi iarăşi

să redai speranţă

Celui ce se zbate-n lanţuri

pentru cutezanţă.

Haide, vino şi dezleagă

nodul gordian,

Nu lăsa să simţi că vântul

iar e uragan,

Parapetul nopţii lasă

umbre ireale,

Ce lovesc din întuneric

cu urmări fatale.

Haide, vino, dă poruncă,

omului ce sunt,

Să refacă din cenuşă

zborul ce s-a frânt!

Haide, vino şi dă-mi mâna,

cu un zâmbet cald,

Să păşim prin viaţa asta

fără nici un fald!

Cu privirea ta striveşte

ura ce persistă,

Fii o lacrimă de soare,

niciodată tristă.

Haide, vino şi dezleagă,

azi, acest mister,

Ce mă ţine parcă-n transă,

fără să mai sper!

Cu un gând plin de înalturi,

plin doar de lumină,

Pune-ţi semnul pe trecutu-mi

şi pe a mea vină.

Haide, vino, dă poruncă,

omului ce sunt,

Să arate că-i puternic,

zborul nu l-a-nfrânt!

Izbăvitorul nins

Ninge mereu, zăpada se aşează,
Mi-aduc aminte iarna ce-a trecut...
Te simt şi ştiu că sufletu-ţi vegheză
Să uit că tot ce-a fost prea m-a durut.

Vibrezi cu mine şi vibrezi în mine,
Te simt, mă simţi şi îţi doreşti mai mult,
Eu ştiu ce-a fost, tu ştii că va fi bine,
Ideile-mi prin tine le ascult!

Şi ninge, ninge, şi zăpada-i mare,
Aştept să-mi vii, în prag să te găsesc,
Îmi eşti destin şi nu doar întâmplare,
Şi pavăza sub care mă-mplinesc.

Te chem la mine, şi mă simt cu tine,
Eşti tot ce vreau şi sunt ceea ce sunt,
Eu ştiu ce-a fost, tu ştii că va fi bine,
Eu gândul ce îl ai îl fac cuvânt.

E iarnă dar şi ninge peste lume,
Se conturează-acum al vieţii ţel,
Ce va urma avea-va şi un nume,
Izbăvitor consens şi port-drapel.

Acolo, aici

Astăzi stau purtat de gânduri,

şi privesc înspre apus,

Nu-nţeleg de ce zăpada

peste drumuri s-a depus,

Orişice îmi fac de lucru,

te aud... ştiu că mă chemi...

Sunt mereu pe lângă tine,

n-ai de ce să te mai temi...

Ceasul vieţii se aude,

bate-ncet şi tot mai rar,

Tot mai greu se trece timpul...

hai să n-avem calendar...

Sunt aici... tu eşti acolo...

totuşi suntem la un pas,

Chiar dacă e lungă ziua...

Doar o zi a mai rămas...

Obsedantele secunde

se dilată tot mai mult,

Vântul nopţii se aude,

la fereastră îl ascult,

Flori de gheaţă mi se-agaţă

şi de gând şi de cuvânt,

Te aud venind spre mine,

plec spre tine cu avânt.

Peste câmpuri înălbite

zarea bate-n purpuriu,

Mi se-arată-n ceruri drumul,

adevărul vieţii-l ştiu,

Sunt aici... tu eşti acolo..

drumu-i greu dar nu e lung...

Chiar de vezi că iar vin norii,

pot de-acum eu să-i alung!

Mâine ştiu că o să treacă,

mâine ştiu că e o zi

Ce predestina-va viaţa

pentru toate ce vor fi...

Străjuind destinul

Se-arată vremuri noi şi noi hotare
Cu semnul împlinirii-n viitor,
Şi dacă totul pare o-ntâmplare,
Nimic nu va mai fi întâmplător.

Eşti pavăză de foc zămislitoare,
Săgetatoare, ţintele zdrobind,
Şi totodată lacrimă de soare
Pentru un biet bătrân întinerind.

Rememorate clipe de trăire
Sunt timp al viitorului prezent,
Oprit din trecerea-i spre nemurire
Şi pus de-acum pe viaţă ca accent.

Un adevăr se naşte şi nu moare
Şi nu mai poate fi întârziat,
Pâraiele se-ntorc către izvoare?
Destinul are drum de mult trasat...

Când marile hotare netrecute,
Mă vor strivit şi n-am să pot vorbi,
Vei şti c-am stat la poartă-ţi, pe tăcute,
Privindu-te mereu în zori de zi.

Voi fi străjer la marea-ţi împlinire
A drumului ce dat ni-i de făcut,
Deşi mă simt acum o amintire
Ce parcă ţi-o doreşti un vechi trecut.

Rămân mereu să-nving, să reuşesc,
Să-ţi spun mereu, în zori, că te iubesc.

Inevitabil, revenirea

Cristinei Cănălaş

Roata vieţii se-nvârteşte,

e roată de foc,

Ieri mă îndreptam spre moarte,

azi doar spre noroc,

Întâmplări de Cer ursite

viaţa mi-au schimbat,

Ieri era-n furtună cerul,

azi e-nseninat.

Obosit de-atâta luptă

mă simţeam învins,

Ieri stingeam focul în vatră,

azi e reaprins,

O coroană înspinată

mi-era dar de preţ,

Ieri scriam fără-nţelesuri,

astăzi scriu citeţ.

Drumuri vechi şi desfundate

căutam mereu,

Ieri mergea pe drum o umbră,

azi merg iarăşi eu,

Oamenii priveau prin mine

şi mă tot uitau,

Ieri cerşeam un “Bună ziua”,

azi târcoale-mi dau.

Roata vieţii se-nvârteşte,

şi e chiar de foc,

Ieri n-aveam nici o speranţă,

azi le ţin pe stoc,

Mă vindeam la second-hand-uri,

preţul era mic,

Ieri eram dat la reduceri,

azi preţuri ridic.

Am un înger ce îmi poartă

paşii spre noroc,

Şi-mi va fi pe toată viaţa

pavăză de foc.

Gândul pragului de iarnă

Iarna a pătruns în toate,
Cerul nopţii-i pustiit,
Mă oblig să cred că poate
Sufletul mi-e-nzăpezit.

Zorii zilei mă aruncă
Peste marile genuni,
Vieţi-i dau mereu poruncă,
Să renunţe la minuni.

Îmi privesc umbra-n lumină,
Caut gândul ce-l aveam,
Caut vremuri ce-or să vină,
Timpuri noi îmi bat la geam.

"Eşti prea jos...prea jos în toate!",
Vreau să uit şi asta-mi spun,
"Urcă, hai! Dar hai! Se poate!",
Gândurile mă supun.

Ninge, ninge şi e iarnă,
Simt un gând prevestitor,
Norii s-au pornit să cearnă
Albul pur, înnoitor.

Contraziceri nu-mi dau pace,
Vreau să plec,vreau să rămân,
Mă opun dar n-am ce face,
Rob mă ştiu... Mă simt stăpân.

O chemare simt într-una,
Simt că sunt oprit să plec,
Tot aud... "Pe totdeauna!",
"Iar mă mint!"... "Clipele trec!"...

O-ntrebare mă tot paşte:
Oare îngerii-mi vorbesc?
Omul poate recunoaşte
Că şi spinii înfloresc?

Flori de ger şi primăvară
Se-mpletesc cu semn de vis,
Norii pier... Chiar astă seară
Trec un prag ce-mi e promis.

Peste toate iarna vine,
Eu nu cred şi nu-nţeleg,
Ceva simt că-mi aparţine,
Tai nodul sau îl dezleg?

Valul definitor

Întrebarea-i obsesivă

când nu are un răspuns,

Chiar răspunsul e-ntrebare

şi-are sens întrepătruns,

Universuri paralele

definesc un univers,

Avem drumul fără piedici,

tot trecutul ne-a fost şters.

Obsesiv ne e răspunsul

când răspunde la-ntrebări,

Iar răspunsul e-ntrebare

izvorâtă din chemări,

Pe pământ avem destinul

de-a redefini înaltul,

Întrebarea-i şi răspunsul

când sunt eu şi nu e altul...

A vorbi fără-ncetare

lasă loc pentru tăceri,

Însă din tăcere, vorba

dă contur zilei de ieri.

Peste înţelesul nopţii

visele trec în real,

Eu mai spun printre cuvinte

că sunt val iar tu-mi eşti mal.

Valul mişcă orice apă

înspumându-se pe mal,

Malul valuri domoleşte

ireal şi ideal,

Pe deasupra de hotare

întrebări îţi pui şi-mi pun,

Obsesivă-ţi e tăcerea

când schimbarea-i în ajun...

Valul însă val rămâne,

se opreşte doar în mal,

Totu-i scris şi-aşa rămâne...

Hai să-l trecem în real.

Întâia zi

A venit ziua dintâi,
Însemnată-n calendare,
Când te-apropii să rămâi
Pasul peste trei hotare.

Ai destinul dat să fie
Rostuit de-al zilei frig,
Printr-un vers din poezie,
Eu te caut şi te strig.

Din poveste şi urmări,
Din trecuturi istovite,
Facem drum printre cărări
Fără frică de ispite.

Azi e azi şi azi într-una,
Zilele ne sunt hotar,
Date ni-s pe totdeauna
Trei zile din calendar.

A venit ziua dintâi
Ziua cea adevărată,
Am venit ca să-mi rămâi
Întâmplare întâmplată.

Cereri peste suferinţa

Ionelei, pentru acum şi mai târziu

Suferinţa mea n-o iei în seamă
Până când vei suferi şi tu,
Şi de umbra ta îţi va fi teamă,
Şi-ntr-o zi vei spune vieţii: nu!

Vorbe vechi sunt transformate-n fapte,
Adevărul l-ai uitat de tot,
Astăzi e rostit mereu în şoapte,
Şi-mi e greu şi simt că nu mai pot.

Mi se cere tot mai mult tăcerea,
Ca să fii robită şi mai mult,
Să nu vezi că răspândeşti durerea,
Şi-un îndemn demonic şi incult.

Pas cu pas se-ntunecă privirea,
Între timp eu urc şi tu cobori,
Ura nu-i totuna cu iubirea,
Nu e drept pe nimeni să omori.

Va fi timpul plăţii inversate,
Din câştig în pierderi ai să dai,
Regreta-vei noima de păcate,
Viaţa e un iad... Nu e un rai.

Suferinţa mea vei înţelege
Şi-ai să plângi şi n-ai să te opreşti,
Judecând pe-a lacrimilor lege,
Vei trăi să poţi să te căieşti.

Secundo tempo

Unde vrei să fugi, iubito?

Viaţa are unic mers,

Dă-mi-te... şi mă priveşte...

Noi suntem un Univers.

După ieri urmează mâine...

Pentru noi există azi,

Mă ridică înspre tine,

nu te las în gol să cazi.

Viaţa-i viaţă! Nu te-ascunde,

suntem paşi spre infinit,

Punem punct şi de la capăt...

Caruselul e pornit...

Peste timpuri viitoare,

peste fapte din trecut,

Ni-s deschise porţi spre ceruri...

Azi e totul absolut.

Ochii tăi îmi simt privirea,

gândul ştii că-mi e deschis,

Fugi de mine înspre mine

şi mă duci în paradis,

Tu eşti sabia ce taie

tot ce trebuie tăiat,

Şi-mi dai aripi şi putere

de-a fi om adevărat.

Lângă tine nu-mi e frică,

pentru tine pot să zbor,

Lângă mine eşti tu iarăşi

un însemn izbăvitor,

Conştient m-arunc în haos,

aş vrea morţii să mă vând,

Ceva simt că mă opreşte

când mi-apari în vis plângând.

Dă-mi-te... Ia-mă în tine,

trecem amândoi un prag,

Îmi eşti adevărul vieţii,

îmi eşti omul cel mai drag,

Timpul pentru alţii trece,

pentru noi tu l-ai oprit,

Astăzi le-mplinim pe toate,

aşa-i dat, aşa-i sortit.

Du-mă iar spre veşnicie

prin cel ce va fi născut,

Pune semnul biruinţei

peste umbra-mi din trecut,

Astăzi m-ai intors din moarte

şi mă simt nemuritor,

Face-voi să se-nţeleagă

că de astăzi uit să mor.

Printre gânduri, vorbe spuse,

adevăruri se rostesc,

Tu-mi redai prin părţi înaltul

ce-am pornit să-l cuceresc,

Caut iarăşi sus pe creste,

şi te văd... Ştiu că mă chemi,

Mi te dai spre nemurire,

n-ai de ce să te mai temi.

Definiri spre viitor

Într-o zi, în plină vară,

mi te-ai dat să-mi fii pe veci,

Când rostit-ai legământul

ai ştiut că n-ai să pleci,

Astăzi rătăceşti prin haos

şi te minţi c-ar fi real,

Însă, hai, adu-ţi aminte,

orice fals e ideal.

Valu-i val, are putere...

Însă valurile pier,

Malul, chiar lovit când este,

tot stă vieţii ca străjer,

Ţi-a fost dată o furtună,

mi-a fost dat un uragan,

Însă totul se sfârşeste

în acest sfârşit de an.

Doar priveşte către ceruri

şi-ai să vezi al nostru drum,

Este drumul spre Lumină

deşi tu îl negi acum.

Orişiunde îţi fug paşii,

drumul ăsta-l ai de mers,

Numai umăr lângă umăr

vom păşi spre Univers.

Cei ce ieri, din întuneric,

deznădejdea ne-au adus,

Se vor prăbuşi în haos,

vremea lor a şi apus,

Dumnezeu, face dreptatea,

răsplăteşte, e ştiut,

Şi pe cei cu fapte bune

şi pe cei ce s-au vândut.

Mulţi aşa vor înţelege

că sunt mal nepieritor,

Că renasc şi din cenuşă,

şi-s mereu învingător,

N-au cum să ne mai lovească,

ţinta lor nu vom mai fi,

Avem dreptul de-a fi oameni,

avem dreptul de-a trăi.

Ce e scris real devine,

nu mai poate fi schimbat,

Reveni-vei, tu icoană,

eu voi reveni curat,

Azi ţi-e teamă, simţi în suflet,

că ce spun se va-mplini,

Doar un pas ne mai desparte...

Vinovaţii vor plăti!

Călătorind spre tine

Vin dinspre aproape,

vin dinspre departe,

Poate-s lângă tine,

poate-s nicăieri,

Ştiu că-mi eşti sortită

chiar şi după moarte,

Mi te-ai dat odată,

nu te las să pieri.

Lacrimă de soare,

eşti cea mai frumoasă,

Te cuprind în braţe

să te trec prin foc,

Peste nici o lună

îmi vei fi mireasă,

Avem drumul nostru,

drum doar de noroc.

Mă păstrează-n tine,

hai mă nemureşte,

Să-mi rămâi de-a pururi,

să-ţi fiu gândul tău,

Drumul revenirii

nu se mai opreşte,

Vin să-mi fii alaturi,

uită ce-a fost rău.

Zarea purpurie

ne va fi cunună

Când uni-vom fapte

pentru-un ideal,

Nunta-i pregatită,

am plătit arvună,

Şi-un botez la iarnă.

Totul e real.

Munţi plini de zapadă

ne vor da bineţe,

Soarele de vară

ne va fi mereu,

Vom trăi-n lumină,

Pân’ la bătrâneţe,

Mi te-a dat destinul

dat de Dumnezeu.

Realul gând de seară

Mă uit în stânga şi mă uit în dreapta,
Şi mă mai uit în sus, mă uit în jos,
Păcătuiesc cu gândul ori cu fapta,
Dar plec mereu prin soartă tot pe jos.

Urc şi pe munţi, mă mai cobor şi-n vale,
Privesc spre cer şi norii îi alung,
Iubindu-te, găsesc mereu o cale
Când îţi doreşti, la tine, să ajung.

Un gând fugar... Îl simt că mă îndeamnă
Să dau un sens ce ni-i predestinat,
La tot ce s-a-ntâmplat în astă toamnă,
Ca să avem la anul rod bogat.

Arşiţa, ploaia, viscolul, furtuna,
Pe fapte ne-au mai pus câte-un accent,
Le dăm uitării pentru totdeauna,
Gândind un viitor mereu prezent.

În iarna asta cald va fi afară,
Şi vom trăi în doi schimbări de foc,
Începe totul chiar de astă seară,
Începem noi s-avem din nou noroc.

Mă uit în partea stângă şi-n cea dreaptă,
Mă uit în jos dar mai degrabă-n sus,
Poarta-i deschisă, doar pe noi ne-aşteaptă,
Se-aşează toate cum mereu ţi-am spus.

Priveşte-n faţă, vin dinspre lumină,
Venit-a timpul ce tot stă să vină.

Semn în oglindă

Unde-ai dispărut, iubito?

Ce s-a întâmplat cu noi?

Unde s-a ascuns lumina

de nu ştii drumu-napoi?

Vine val şi trece valul,

întunericul e greu,

Hai şi uită-te spre ceruri,

uită-te spre Dumnezeu.

Vremea de închinăciune

dintr-odată-i pe sfârşit,

Lacrima-necată-n sânge

ne arată ce-am greşit,

Dă-mi o mână şi-ţi dau mâna

şi în braţe te cuprind,

De nimic nu-mi mai e frică,

focul vieţii-l reaprind...

Cad redute-ntunecate,

cad stăpânii rând pe rând,

Cad mai toate ce aruncă

false umbre peste gând,

Apa rece mai îmbată

dar beţia nu-i un ţel,

Pe nisipuri mişcătoare

nu rezistă un castel...

Timpuri ce au fost odată

îşi arată semnul clar,

Un cuţit e-nfipt în rană

ca un semn în calendar,

În oglindă nu se vede

nici ce-a fost nici ce va fi,

Hai, trezeşte-te, iubito,

fruntea sus, nu te sfii...

M-au lovit stihii păgâne,

te-a robit falsul consens,

Ai uitat ce-ai vrut a-mi spune,

ne-a-nghiţit un gol imens,

Mâna mea o-ntind spre tine,

mâna ta o prind din nou,

De prin munţi se-aude iarăşi

şoapta noastră în ecou...

Visul nopţilor de iarnă

e un fapt în miez de zi,

Am trecut şi peste moarte,

adevărul îl pot şti,

Hoţii dau mereu târcoale,

fură tot ce-i de furat,

Dar de-acum vin alte vremuri,

furtu-i aspru condamnat...

Unde-ai dispărut, iubito?

Unde oare ne-au ascuns?

Întrebarea e completă,

nici nu-i trebuie răspuns,

Vine valul, trece valul,

a trecut ce a fost greu,

Hai şi uită-te spre ceruri,

uită-te spre Dumnezeu.