Poveste de noapte

Am plecat azi noapte-n Ceruri...

către tine m-a trimis...

Te-am privit dormind, iubito...

şi-am venit la tine-n vis.

Parcă ţi-am văzut privirea

şi o lacrimă ţi-am şters,

Tu-mi spuneai ca viaţa-i viaţă...

Viaţa e un Univers...

Îmi e greu şi îmi e bine...

vin să ştiu ce-am fost, ce sunt,

Caut adevărul lumii

şi în Cer, şi pe Pamânt!

Te-am privit fugar, o clipă...

ştiu ce ştiu şi recunosc,

Te-am îmbrăţişat prin vreme...

cât de bine te cunosc...

Am fost noi şi-n altă viaţă,

am fost noi, numai noi doi,

Vine iarăşi vremea noastră,

şi aici şi mai apoi.

Te-am cuprins în adevăru-mi

ca să ştii că mai exist,

Şi-ai să-mi vii în prag de seară,

şi-am să uit cât sunt de trist!

Adevărul se întoarce...

Orişicât ar fi dosit,

Te iubesc, nu pot ascunde...

tot aşa cum te-am iubit.

Timpul trece... se grăbeşte...

mă gândesc şi eu banal,

Au rămas câteva zile...

şi ne-ntoarcem în real!

Pregăteşte-te, iubito,

vin la noapte, iarăşi vin...

Mâine trecem peste praguri,

vieţii dăm un sens deplin!